Interpretarea Călătoriilor

Interpretarea Călătoriilor

Toate lucrurile îşi au înţelesul lor, straturile superficiale şi cele mai profunde, fiecare cu cheile ce li se potrivesc. În călătoriile mele egoul funcţionează ca şi un traducător atribuind formă informaţiilor primite. De aceea am simţit nevoia să comentez anumite semnificaţii. 

Călătoriile pe care le-am relatat au fost ca un fel de hartă trasând conturul, mitic ar spune raţiunea, al originii acestei ţări şi al poporului ei.

Ceea ce numim astăzi România a început să existe cu mult timp în urmă pe vremea erei glaciare. S-a născut sub domnia stelelor Ursei Mari ale cerului nordic un spirit bătrân care meditează şi acum sub copacul vieţii unde pământul sprijină cerul. O civilizaţie a razelor solare, stâncii, apei şi lemnului nu a lăsat vestigii istorice obişnuite, după cum au clamat unii, uitând că ascetismul şi puritatea împodobesc spiritul pe durata unui univers şi acolo rămân înscrise spre deosebire de castele, podoabe, sau maşinării vremelnice. Şi ce nevoie aveau de acestea când ei erau elementele lumii lor şi veneau şi trăiau din veşnicie. Au trebuit să treacă ceva milenii, să se adâncească profund în materie ca să înceapă să construiască. Am văzut în alte călătorii oraşe şi realizări tehnice pe care civilizaţia noastră nici nu a apucat să le viseze. 

Casa noastră chiar dacă acum pare săracă are lumină. Spiritul ei o întreţine cu greu pentru că l-am uitat pe tărâmul celălalt şi nu îl mai chemăm în viaţa noastră de zi cu zi. El vede cum pălesc culorile steagului pe care ni le-a dat  să ne amintească de legătura dintre noi.

Albastrul a devenit negru. Am lăsat credinţa în Unul, Dumnezeu, să lunece în întuneric. Slujim doar cu gura, uneori cu mintea şi rareori cu inima. Înainte credinţa noastră muta munţii la propriu, azi îi năruie, îi defrişează sau îi vinde. Roşul viu bate spre oranj, a îngălbenit forţa vieţii,  vitalitatea noastră ca şi popor descreşte. A rămas doar galbenul neschimbat. Suntem bogaţi spiritual şi putem fi şi material dacă asta vrem. Acest spirit bătrân ne hrăneşte încă pe toţi, fie că slujim lumina sau întunericul, din cornul abundenţei caprei Almateea, de şi laptele e pe terminate căci doar el o mai păstoreşte. Încă ne mai apără câinele lui de pază ca să nu se risipească de tot fiinţa neamului. Dar ne avertizează că în curând cei care au adăpostit întunericul în inimă vor lua calea propriei distrugeri alimentând ulcica morţii. Dacă vom alege în continuare la fel avem şanse să plece ceva mai mult de un sfert dintre noi. Putem totuşi să alegem calea deschiderii inimii şi să umplem ulcica vieţii. Noi vom declanşa întâmplările care ne vor condamna sau ne vor salva.

Sfârşitul ciclului cosmic, timpul care l-a îmbătrânit se înapoiază la origini, cercul se apropie de punctul din care a început înainte să se transforme în spirală.

Acesta este timpul reîntoarcerii dragonilor cu care oamenii au avut un vechi pact. Chiar dacă vor revenii în formă umană tot dragoni vor fi, luptătorii perfecţi, aliaţii omului în bătălia împotriva întunericului. Nimic nu li se va putea opune. Ei trebuie să pregătească întoarcerea celor din neamul lui Om şi Ea înapoi pe pământ.

Strămoşii aşteaptă nerăbdători o nouă viaţă pe planeta pe care ei au conceput-o împreună cu îngerii, singura seminţie mai veche decât Om când timpul mai era tânăr.

Cele două jumătăţi, bărbatul şi femeia trimişi din inima lui Dumnezeu să se joace în acest univers dual, Bătrânul din munţi şi Cea înţeleaptă care a plecat în Tibet ducând cu ea culorile steagului, Zamolxe şi Geamăna soră, trăiesc în continuare, ei nu au murit niciodată, doar realitatea noastră aşa cum o cunoaştem e pe cale să se sfârşească. Primii oameni deja se reîntorc din cerul de lumină şi au trimis înainte vestitorii să ne reamintească nouă urmaşilor lor cine suntem şi că trebuie să ne facem alegerea. Nu mai putem sluji la doi stăpâni. Acolo unde este lumină nu încape întunericul şi timpul luminii e pe cale să înceapă.